Victoria Stoiciu, consigliera del primo ministro Ciolacu, si è classificata prima nella lista PSD di Vaslui al Senato. Ha difeso Ciolacu nello scandalo del diploma e ha fatto un paragone con Churchill

Victoria Stoiciu s-a născut acum vreo 45 de ani în Moldova Sovietică și este pripășită de mulți ani la București. A fost și rămâne o luptătoare înfocată pentru cauza Măicuței Rusia și a Comunismului, alături de Vasile Ernu se află de decenii în miezul stângismului din România.

Pe vremea când prietenia germano-rusă era la mare preț, Victorița, clasică frumusețe slavă, isteață și devotată bolșevică a obținut prin recomandări de la Moscova un post la filiala bucureșteană a Fundației Friedrich Ebert a partidului Social Democrat German – un loc ideal de relații și influență printre famelicii ziariști și oengiști ai anilor 2000.

Acum, de când SPD a trebuit s-o cam dea afară, au luat-o PSD la ei în conducere, să aibă partidul și o componentă bolșevică și să-i asigure Victoriței o carieră politică la bătrânețe. În plus, să știe și Putin din sursă directă despre ce mai e prin politica de la București.

Apararea cu pricina

> Discuțiile astea despre note și diplome mi se par teribil de deplasate, în special când vine vorba de oameni politici.
Inteligența și abilitatea unui om politic nu se măsoară prin note și gradații academice.

> Calitatea unui om politic se măsoară prin cât de bine reușește să gestioneze complexitatea guvernării și să reprezinte interesele cetățenilor. Iar asta presupune cu totul alte abilități decât să excelezi la matematică sau gramatică.

> Istoria e plină de oameni cu rezultate școlare mediocre, dar care au fost politicieni brilianți și au făcut diferența în destinul unor popoare. Unul dintre ei e Winston Churchill, care era un elev mediocru și foarte problematic. De asemenea, istoria abundă de politicieni cu studii universitare și chiar doctorate, care și-au condus popoarele către dezastre. Unul dintre ei e fix Boris Yeltsin, sub care economia Rusiei a fost aruncată în haos, dar a carui conducere a reprezentat epoca de aur pentru oligarhii rusi. Sau dacă vreți un exemplu și mai și, acela e Robert Mugabe, un dictator sângeros sub care economia țării s-a prăbușit și drepturile omului au fost făcute ferfeniță – dar hei, avea o sumedenie de titulaturi academice! Nici istoria noastră românească nu e străină de astfel de fenomene, le știm, doar trebuie să reflectăm un pic la ele.

> A nu se înțelege că fac o pledoarie împotriva titulaturilor sau gradațiilor academice. E doar o invitație la bun simț și la rațiune. Chiar nu cred că toată lumea trebuie să aibă un doctorat și super-diplome, cu atât mai mult un om politic. Și o spun în deplină asumare, ca un om care de-a lungul vieții a publicat articole academice, inclusiv în reviste super-cotate din străinătate. Dar asta nu mă face snoabă – de-a lungul vieții, am cunoscut oameni extrem de inteligenți care nu aveau nici măcar o diplomă de bac. Așa cum am cunoscut oameni de o mediocritate absolută cu diplome de doctorat și chiar studii post-doctorale.

>Și în încheiere vreau să mai adaug ceva, așa, pentru reflecție, pentru toți cei care se dau în vânt după note. Din păcate, în România și nu doar, rezultatele școlare ale copiilor sunt puternic corelate cu statusul educațional și financiar al părinților. Copii din familiile care se confruntă cu probleme materiale tind să aibă rezultate școlare slabe. Și perspective pe măsură. De fiecare dată când judecați un copil cu rezultate slabe, gândiți-vă că poate nu a avut aceeași șansă ca alții mai norocoși, nu că e lipsit de inteligență. Abia asta ar trebui să fie cu adevărat preocuparea noastră ca societate. Și cât de preocupați sunt politicienii să rezolve această problemă – nu diplomele și notele lor.